Agenți economici

02 Proceduri vamale - Tranzitul vamal

Regimul de tranzit vamal permite transportul mărfurilor între două birouri vamale. Mărfurile pot fi plasate sub regimul de tranzit vamal în una din următoarele modalităţi:

a) conform regimului de tranzit unional

b) în conformitate cu Convenția TIR, cu condiția ca circulația:
           (i) să fi început sau să se termine în exteriorul teritoriului vamal al Uniunii;
           (ii) să fie efectuată de la un punct la altul al teritoriului vamal al Uniunii cu traversarea unei țări sau a unui teritoriu aflate în exteriorul teritoriului vamal al Uniunii;
(c) în conformitate cu Convenția ATA/Convenția de la Istanbul, atunci când are loc un tranzit;
(d) sub acoperirea Manifestului Rin (articolul 9 din Convenția revizuită pentru navigația pe Rin);

(e) sub acoperirea formularului 302 prevăzut în cadrul acordului între părțile Tratatului Atlanticului de Nord privind statutul forțelor acestora, semnat la Londra la 19 iunie 1951;
(f) prin poștă, conform statutului Uniunii Poștale Universale, în cazul în care mărfurile sunt transportate de titularii drepturilor și obligațiilor care decurg din acest statut.

Începand cu 01 ianuarie 2007 România, în calitate de stat membru, utilizează tranzitul unional.

În conformitate cu prevederile Codului vamal al Uniunii (REGULAMENTUL (UE) nr. 952/2013), tranzitul unional este : extern şi intern. 

Regimul de tranzit extern permite circulația mărfurilor neunionale de la un punct la altul al teritoriului vamal al Uniunii fără ca acestea să fie supuse:
(a) taxelor la import;
(b) altor taxe, conform altor dispoziții relevante în vigoare;
(c) măsurilor de politică comercială, în măsura în care acestea nu interzic introducerea mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii sau scoaterea lor din acesta.
(2) În anumite cazuri, mărfurile unionale sunt plasate sub regim de tranzit extern.

Regimul de tranzit intern permite circulația mărfurilor unionale de la un punct la altul al teritoriului vamal al Uniunii, cu traversarea unei țări sau a unui teritoriu din exteriorul acestui teritoriu vamal, fără modificarea statutului lor vamal.

Carnetul ATA poate fi utilizat ca document de tranzit în aplicarea Convenţiei privind admiterea temporară, adoptată la Istanbul la 26 iunie 1990, ratificată de România prin Legea nr. 395/2002. 
România utilizează şi tranzitul comun, în calitate de parte contractantă a Convenţiei privind regimul de tranzit comun, la care a aderat prin OUG nr.150/2006, aprobată prin Legea nr.22/2006. La această dată părţile contractante ale acestei Convenţii sunt : Uniunea Europeană şi ţările de tranzit comun (Elveţia, Norvegia, Islanda, Turcia, Serbia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei şi Liechtenstein).