Agenți economici

02 Proceduri vamale - TIR

CONVENŢIA TIR a fost încheiată la Geneva, în anul 1975.

România a aderat la Convenţia TIR prin Decretul Consiliului de Stat nr. 420 din 1979, publicat în Buletinul Oficial nr. 98/10.12.1979. 

Operaţiunea TIR permite transportul marfurilor efectuat fără descărcare şi reîncărcare, peste una sau mai multe frontiere, de la un birou vamal de plecare al unei părţi contractante până la un birou vamal de destinaţie al unei alte părţi contractante, sau al aceleiaţi părţi contractante, în vehicule rutiere, ansamble de vehicule sau în containere, cu condiţia ca o parte din traseu între începutul operaţiunii T.I.R. şi terminarea ei să fie un traseu rutier.

Mărfurile circulă sub acoperirea unui carnet TIR, care are dublă valoare: declaraţie vamală de tranzit şi document de garanţie. Acest carnet este eliberat transportatorilor de către asociaţiile garante agreate de autoritatea vamală din fiecare ţară semnatară.

În urma amendamentului Convenţiei TIR, intrat în vigoare în anul 1999, accesul transportatorilor la regimul TIR este agreat de către autoritatea vamală. 

Începand cu 01 ianuarie 2007,  România în calitate de stat membru aplică Conventia TIR  cu respectarea particularitatilor aferente, respectiv Uniunea Europeana este considerat un singur teritoriu din punct de vedere al utilizarii regimului TIR. În acest sens, carnetul TIR poate fi utilizat în Uniunea Europeană atunci când:

  • operaţiunea TIR începe în afara UE şi se încheie în UE;
  • operaţiunea de tranzit începe în UE şi se încheie în afara UE;
  • operaţiunea începe şi se încheie în afara UE, cu tranzitarea teritoriului UE.
  • operaţiunea începe şi se încheie în UE, cu tranzitarea unei ţări terţe, care este parte contractantă a Convenţiei TIR. 

NOUTĂŢI ÎN APLICAREA REGIMULUI TIR ÎN ROMÂNIA