13.08.2015

35 460 bucăţi ţigarete diverse mărci şi un autoturism marca Seat Altea au fost reţinute în vederea confiscării de inspectorii vamali de la B.V.F. Halmeu

35 460 bucăţi ţigarete diverse mărci şi un autoturism marca Seat Altea au fost reţinute în vederea confiscării de inspectorii vamali de la B.V.F. Halmeu În data de 08.08.2015, orele 22:00 s-a prezentat la intrarea în ţară autoturismul marca Seat Altea înmatriculat în Ungaria. În urma efectuării controlului vamal, pe baza analizei de risc, lucrătorii vamali au descoperit ascunse şi nedeclarate într-un locaş special amenajat în rezervor şi podeaua dublată a autoturismului cantitatea de 34 080 bucăţi ţigarete Jin Ling netimbrate, 980 bucăţi ţigarete Rothamns timbrate şi 400 bucăţi ţigarete Lifa netimbrate. Menţionăm că întreaga cantitate de ţigarete şi autoturismul au fost reţinute în vederea confiscării de către lucrătorii vamali, aplicându-se totodată şi o amendă contravenţională în valoare de 7.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 653, alin.2, din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României aprobat prin H.G. 707/2006 ( cu modificările si completările ulterioare).

[ANAF] [ANAF]

16.07.2015

2 700 bucati tigarete descoperite ascunse in partea din fata a autoturismului prin adaugarea unui radiator si amenajarea unui locas artizanal la Biroul Vamal de Frontiera Portile de Fier I

Lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Porţile de Fier I, împreună cu poliţiştii de frontieră au descoperit ascunse şi nedeclarate, în partea din faţă a unui autoturism marca Renault Safram prin adăugarea unui radiator şi amenajarea unui locaş artizanal, cantitatea de 2 700 bucati ţigarete Marble fără marcaj fiscal, în valoare de 1 620 lei. În data de 15.07.2015, orele 14:30, la Biroul Vamal Porţile de Fier I, s a prezentat pe sensul de intrare în ţară autoturismul, marca Renault Safram, condus de un cetatean roman. În urma efectuării controlului vamal, pe baza analizei de risc, lucrătorii vamali, împreună cu poliţiştii de frontieră aflaţi în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, au descoperit ascunse şi nedeclarate, neprezentate şi sustrase de la controlul vamal, în locaşul artizanal amenajat prin adăugarea unui radiator în partea din faţă a autoturismului marca Renault Safram, cantitatea de 2 700 bucati ţigarete marca Marble, fără marcaj fiscal, pe care intenţiona să le introducă ilegal în România. Bunurile au fost reţinute în vederea confiscării de către autoritatea vamală, iar conform prevederilor din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României (H.G. nr.707/2006), modificat şi completat, persoana implicata in savarsirea faptei a fost sancţionata cu amendă în valoare de 5 000 RON şi reţinerea autoturismului până la plata amenzii. 

[ANAF] [ANAF]