02 SEPTEMBRIE 2010

Accize

        În acestă secţiune veţi găsi informaţii utile privind operaţiunile cu produse supuse accizelor, ce intră în competenţa administraţiei vamale, potrivit Hotărârii guvernului nr. 532/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor.

        Direcţia Autorizare şi Supraveghere Produse Accizabile coordonează activitatea de supraveghere a produselor accizate, în baza prevederilor legale în domeniu, din punct de vedere al aplicării acesteia (evidenţe, registre şi situaţii pe suport de hârtie, control documentar), utilizând aplicaţiile sistemului informatic integrat vamal, precum şi cele dezvoltate de DGTI şi DG Taxud, şi prin aplicarea măsurilor operative pe teren, astfel:

  • supravegherea operaţiunilor de import/export/tranzit având ca obiect produse accizate;
  • supravegherea operaţiunilor/deplasărilor de produse accizabile la nivel naţional/intracomunitar;
  • urmărirea tuturor condiţiilor ce trebuiesc îndeplinite de către operatorii economici care solicită autorizare ca antrepozitari, operatori înregistraţi/neînregistraţi, utilizatori finali, începând cu data de 01.09.2007;
  • realizarea supravegherii permanente în conformitate cu prevederile legale;
  • supravegherea prin înscrierea mărfurilor în registrele, evidenţele, situaţiile şi documentele prevazute de codul fiscal, normele de aplicare a codului fiscal, alte acte normative;
  • supravegherea în trafic a mijloacelor de transport, verificarea depozitelor, clădirilor, terenurilor şi altor obiective, aplicarea de sigilii, instituire consemne, aplicarea de sancţiuni şi alte măsuri;
  • acordarea asistenţei de specialitate contribuabilor în domeniul administrării accizelor; încheierea de protocoale de colaborare cu patronatele din domeniu;
  • constatarea şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale;
  • inspecţie fiscală pentru accize începând cu 01.01.2008.






Recomandă această pagină unui prieten Versiunea pentru imprimantă