25 SEPTEMBRIE 2016

Bunuri expediate prin colete

A. Colete expediate de la o persoană fizică la alta, fără scop comercial
Sunt scutite de la plata taxelor vamale, bunurile expediate prin colete de o persoană fizică dintr-o ţară terţă la o altă persoană fizică care se află pe teritoriul vamal al României, cu respectarea următoarelor condiţii:
- acestea să nu fie de natură comercială;
- a căror valoare globală nu depăşeşte 45 euro/trimitere, inclusiv produse din tutun, băuturi alcoolice şi parfumuri.
Nu sunt de natură comercială coletele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
      - prezintă un caracter ocazional;
      - conţin bunuri destinate exclusiv uzului personal al destinatarului şi al familiei sale;
      - conţin bunuri care prin natura sau cantitatea lor nu sunt destinate comercializării; 
      - sunt trimise de expeditor către destinatar fără nici o obligaţie de plată.
 
Dacă valoarea bunurilor din colet depăşeşte suma de 45 euro, scutirea va fi acordată doar până la concurenţa acestei sume pentru acele bunuri care, importate separat, ar fi putut beneficia de scutire, ţinând seama de faptul că valoarea unui bun nu poate fi fracţionată.
Pentru următoarele bunuri scutirea de taxe vamale, TVA şi accize este limitată pe colet astfel :
a) produse din tutun:
- 50 de ţigarete sau
- 25 de cigarillos (trabucuri cu o greutate maximă de 3 grame fiecare), sau
- 10 de trabucuri, sau
- 50 grame de tutun de fumat, sau
- combinaţie proporţională a acestor produse diferite. 

b) alcool şi băuturi alcoolice:
- 1 litru - băuturi distilate şi băuturi spirtoase, cu o tărie alcoolică mai mare de 22 % vol; alcool etilic nedenaturat de 80 % vol şi mai mult sau
- 1 litru - băuturi distilate şi băuturi spirtoase, aperitive pe bază de vin sau alcool, tafia, saké sau băuturi similare cu o tărie alcoolică de 22 % vol sau mai puţin, vinuri spumante, vinuri licoroase şi
- 2 litri - vinuri uşoare.
 
c) parfumuri 50 ml sau apă de toaletă 250 ml.
 
Faţă de cele menţionate, conform art. 8 din Normele aprobate prin O.M.F.P. nr. 105/2016 pentru aprobarea Normelor privind scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată şi a accizelor pentru importuri definitive ale anumitor bunuri, prevăzute la art. 293 alin. (1) lit. d) şi art. 395 alin. (7) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi a Procedurii privind autorizarea unor organisme pentru a importa bunuri în regim de scutire, beneficiază de scutire de TVA şi accize următoarele:
d) cafea – 500 grame; sau
extracte şi esenţe de cafea – 200 grame.
e) ceai - 100 grame; sau
extracte şi esenţe de ceai – 40 grame.

Bunurile aflate în trimiterile de la o personă fizică la alta pot fi puse în liberă circulație cu achitarea taxelor vamale, a taxei pe valoarea adăugată (20%) şi a accizelor, după caz, cu excepţia produselor din tutun, băuturilor alcoolice şi parfumuri, calculate pe baza valorii în vamă a bunurilor respective.
• Taxele vamale aplicabile la importul de bunuri aflate în trimiterile de la o persoană fizică la alta sunt cele cuprinse în Tariful Vamal Comun de Import al Uniunii Europene, adoptat prin Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2658/87 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun.
• În cazul bunurilor aflate în trimiterile de la o personă fizică la alta, care nu au caracter comercial şi a căror valoare globală pe trimitere nu depăşeşte 700 EUR, se aplică taxa vamală forfetară de 2,5%.

ATENŢIE!
Taxa vamală forfetară nu se aplică bunurilor:
- pentru care persoana interesată solicită aplicarea taxelor vamale care le sunt proprii în Tariful Vamal Comun de Import al Uniunii Europene ;
- pentru care în Tariful Vamal Comun de Import al Uniunii Europene figurează menţiunea “scutire”;
- pentru produsele din tutun, băuturi alcoolice şi parfumuri atunci când acestea depăşesc cantităţile prevăzute pentru a fi admise cu scutire de la plata taxelor vamale. 

B. Bunuri expediate către persoane particulare ca urmare a comenzilor făcute prin Internet, corespondenţă, telefon sau telechat. 

În cazul în care primiţi un colet ca urmare a unei comenzi efectuată prin Internet, corespondenţă, telefon sau telechat, eliberarea bunurilor se poate face cu scutire de la plata taxelor vamale numai dacă valoarea globală a bunurilor nu depăşeşte valoarea de 150 EURO.

În situaţia în care valoarea globală a bunurilor depăşeşte valoarea de 150 EURO eliberarea acestora se poate face numai cu achitarea taxelor vamale.

Bunurile primite ca urmare a unei comenzi efectuată prin Internet, corespondenţă, telefon sau telechat,pot fi eliberate cu scutire de la plata TVA-ului, numai dacă valoarea globală a bunurilor nu depăşeşte valoarea de 10 EURO/trimitere. 

ATENŢIE!
- Taxele vamale se datorează numai în situaţia în care mărfurile comandate de dvs. provin din afara Uniunii Europene.
- Nu se acordă scutiri de la plata taxelor vamale, TVA şi accize pentru următoarele categorii de bunuri:
a) produse alcoolice;
b) parfumuri şi ape de toaletă;
c) tutun şi produse din tutun. 

Taxele vamale aplicabile la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor din State terţe Uniunii Europene în România sunt cele cuprinse în Tariful Vamal Comun de import al Uniunii Europene, adoptat prin Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2658/87 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun.
Valoarea în vamă la care se aplică taxele vamale este preţul efectiv plătit pentru achiziţionarea bunurilor, care rezultă din preţurile înscrise în facturi sau alte documente fiscale echivalente.

- Taxa vamală forfetară nu se aplică pentru bunurile primite prin colet ca urmare a unei comenzi efectuată prin Internet, corespondenţă, telefon sau telechat.


Baza legală:
 Regulamentul (CEE) nr. 1186/2009 al Consiliului din 16 noiembrie 2009 de instituire a unui regim comunitar de scutiri de taxe vamale;






Recomandă această pagină unui prieten Versiunea pentru imprimantă