21 AUGUST 2014

Introducerea şi scoaterea din România a sumelor în lei şi valută

        Persoanele fizice pot introduce sau scoate în/din Comunitatea Europeană instrumente de plată în valută şi în monedă naţională (leu) sub formă de numerar, fiind obligate să declare, în scris, autorităţii vamale române instrumentele de plată sub formă de numerar aflate asupra lor, care sunt egale sau depăşesc echivalentul a 10.000 euro/persoană.

        Prin instrumente de plată sub formă de numerar se înţelege:

  • instrumente negociabile la purtător, inclusiv instrumente monetare la purtător, precum cecuri de călătorie, instrumente negociabile (inclusiv cecuri, bilete la ordin și mandate poștale), care sunt fie la purtător, andosate fără restricții, întocmite pe numele unui beneficiar fictiv, fie într-o astfel de formă încât proprietatea asupra acestora este transferată în momentul transmiterii, precum și instrumente incomplete (inclusiv cecuri, bilete la ordin și mandate poștale) semnate, dar cu numele beneficiarului omis;
  • valută (bancnote și monede în circulație, ca mijloc de schimb).

        Nedeclararea sau declararea eronată la autorităţile vamale române a instrumentelor de plată sub formă de numerar, în valută şi/sau în monedă naţională (leu), pe care persoanele fizice le au asupra lor la intrarea/ieşirea în/din Comunitatea Europeană şi care depăşesc limitele stabilite prin norme, constituie contravenţie şi se sancţionează conform prevederilor legale în vigoare.

        Pentru declararea în scris a instrumentelor de plată sub formă de numerar, solicitaţi agenţilor vamali formulare de declarare.

        Reglementări: 
        Regulamentul (CE) nr. 1889/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2005 privind controlul numerarului la intrarea sau ieșirea din Comunitate
         H.G. 707/2006 de aprobare a Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, cu modificãrile si completãrile ulterioare
        Ordinul vicepresedintelui ANAF nr. 2028/2012 pentru stabilirea formularului unic al Uniunii Europene utilizat la declararea numerarului la frontiera comunitarã
         Ordinul vicepresedintelui ANAF nr. 1534/2013 privind modificarea anexei la Ordinul vicepresedintelui ANAF nr. 2028/2012 pentru stabilirea formularului unic al Uniunii Europene utilizat la declararea numerarului la frontiera comunitara






Recomandă această pagină unui prieten Versiunea pentru imprimantă