1. De ce NCTS ?
Noul Sistem Computerizat de Tranzit este utilizat pentru efectuarea si urmarirea incheierii operaţiunilor de tranzit comun şi tranzit comunitar.
- a) Romania utilizeaza NCTS incepand cu 01 ianuarie 2006, pentru operatiunile de tranzit comun, în calitate de parte contractanta a Conventiei de Tranzit Comun la care a aderat prin OUG nr.150/2006, aprobata prin Legea nr.22/2006.
- b) La data de 01.12.2012 partile contractante ale acestei Conventii sunt : Uniunea Europeana si tările AELS (Croatia, Elvetia, Norvegia, Islanda, Liechtenstein si Turcia).
- c) Începand cu 01 ianuarie 2007 NCTS se utilizeaza în România (în calitate de stat membru) si pentru operatiunile de tranzit comunitar, în conformitate cu prevederile Codului Vamal Comunitar (REGULAMENTUL (CEE) nr. 2913/92) şi Regulamentului Vamal Comunitar (REGULAMENTUL (CEE) nr. 2454/1993).
NCTS se utilizează pentru mărfurile care se plasează în tranzit comun/comunitar care se transportă pe mijloace auto (atât în procedură simplificată cât şi în procedură normală) precum şi pentru cele care se transportă în procedură normală pe calea ferată, calea aeriană sau căi navigabile.
NCTS nu se utilizează pentru operatiunile de tranzit care se efectuează în procedura simplificata pentru mărfurile transportate pe calea ferată, calea aeriană sau căi navigabile şi nici pentru operaţiunile de tranzit care se efectuează cu carnet ATA.
2. Ce este NCTS.
NCTS este un sistem european, bazat pe depunerea declaraţiei de tranzit in format electronic şi pe schimburi electronice de date între birourile vamale implicate într-o operaţiune de tranzit: biroul de plecare, biroul de tranzit şi cel de destinaţie.
Pentru a implementa acest nou sistem, ţara noastră a dezvoltat o aplicaţie, care să fie compatibilă cu cerinţele existente la nivelul Uniunii Europene.
3. Principii de bază ale NCTS
- Completarea declaraţiei de tranzit se face electronic de către principalii obligaţi. Declaraţia de tranzit completată se transmite electronic biroului vamal de plecare.
- La biroul vamal de plecare, declaraţia poate fi depusă în procedură normală sau în procedură simplificată. În procedura simplificată, declaraţia de tranzit se depune de către expeditorii agreaţi, conectaţi la sistem, direct de la sediul acestora, fără a mai fi necesară prezentarea la biroul vamal a mărfurilor şi a documentelor aferente.
- Exemplarele 4 şi 5 ale declaraţiei de tranzit sunt înlocuite de documentul de însoţire. Atunci cînd sunt mai multe articole, exemplarele complementare sau lista de încărcătură sunt înlocuite cu lista articolelor. Aceste documente vor fi tipărite din NCTS după acordarea liberului de vamă, direct din sistemul informatic şi vor însoţi mărfurile pe tot parcursul transportului.
4. Avantajele NCTS.
- îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite agenţilor economici prin reducerea timpilor necesari efectuării formalitaţilor vamale;
- asigurarea unui grad ridicat de securitate a datelor;
- confirmarea informatică a operaţiunii de tranzit va înlocui confirmarea manuală, care se efectuează pe baza documentului pe hârtie;
- avantaje suplimentare pentru operatorii economici utilizatori ai procedurilor simplificate, autorizaţi în calitate de expeditori şi destinatari agreaţi prin posibilitatea efectuării operaţiunilor de tranzit de la sediul acestora ;
- reducerea costurilor şi întârzierilor determinate de declararea bunurilor pe hârtie;
- eliberarea mai rapidă a garanţiei ca urmare a confirmării informatice;
- aplicarea uniformă a procedurii de tranzit în toate birourile vamale, regulile şi condiţiile de completare a declaraţiei de tranzit fiind verificate automat de sistem;
- reducerea fraudelor prin urmărirea electronică în timp real a derulării si incheierii operaţiunii de tranzit;
- creşterea eficienţei operaţiunilor vamale în general având în vedere faptul că biroul vamal poate aplica în timp util analiza de risc pe baza datelor deja existente în sistem.
- Cunoscând MRN, agentul economic conectat la NCTS poate afla în fiecare moment informaţii despre starea operaţiunii de tranzit: acceptată, sub control, liber de vamă în tranzit, sosit la biroul de destinaţie, confirmat, etc.
5. Procedura de lucru în NCTS, pentru tranzitul comun/comunitar
La biroul vamal de plecare:
- În procedura normală, principalul obligat se conectează la aplicaţie, pe baza unui username şi a unei parole, completează declaraţia de tranzit şi printr-un mesaj electronic care se generează automat trimite datele înregistrate la biroul vamal. Din aplicaţie se printează declaraţia şi aceasta, împreună cu toate documentele justificative se prezintă la biroul vamal. Aici, lucrătorul vamal caută declaraţia după LRN (număr de identificare local - atribuit de principalul obligat) şi, la fel ca şi în procedura actuală, verifică garanţia, stabileşte termenul de tranzit, identifică marfa, efectuează controlul fizic şi documentar şi acordă liberul de vamă. În sistem, declaraţia de tranzit primeşte automat MRN (numărul de referinţă al operaţiunii) şi marfa pleacă spre destinaţie. În acelaşi timp este generat automat un mesaj electronic (IE01) de la biroul vamal de plecare la biroul vamal de destinaţie. Acest mesaj conţine toate datele din declaraţia de tranzit.
- În procedură simplificată, expeditorul agreat se conectează la aplicaţie, completează declaraţia de tranzit şi o acceptă, primind MRN. În acest moment, porneşte automat un timer (stabilit în autorizaţia de vămuire la domiciliu) - în cadrul căruia lucrătorul vamal poate interveni să facă controlul. Dacă vama nu intervine până la expirarea timer-ului, mărfurile sunt libere să plece în tranzit.
La biroul vamal de destinaţie:
- În procedura normală: marfa se prezintă la biroul de destinaţie şi pe baza MRN, lucrătorul vamal identifică operaţiunea în sistem. Se transmite Notificarea de sosire (printr-un mesaj IE06), prin care biroul de destinaţie înştiinţează biroul de plecare că marfa a ajuns la destinaţie. Se efectueaza formalitati corespunzatoare pentru incheierea operatiunii şi după control, rezultatul se transmite cu mesajul IE18 (IE18 A când rezultatul controlului este conform şi IE18 B când sunt discrepanţe) la biroul vamal de plecare. Confirmarea documentului se face informatic şi nu mai este nevoie de confirmarea manuală.
- În procedura simplificată: marfa se prezintă la sediul destinatarului agreat, acesta va trimite notificarea de sosire la biroul vamal şi in aplicatie se porneşte automat timer-ul în timpul căruia lucrătorul vamal de la biroul de destinaţie se poate prezenta la sediul agentului economic pentru a controla marfa. Dacă timer-ul a expirat şi lucrătorul vamal nu a intervenit, atunci agentul economic poate să înceapă descărcarea mărfii şi se transmite biroului vamal rezultatul controlului.
Diversiune (rerutare).
În cazul în care mijlocul de transport şi marfa aferentă se prezintă la un alt birou de destinaţie decât cel menţionat în declaraţia de tranzit, biroul vamal de destinaţie actual interoghează sistemul pentru a primi datele despre transport, date care contin declaratia de tranzit.
6. Accesul agentilor economici la NCTS şi cerinte tehnice.
Accesul agenţilor economici la NCTS şi cerinţele tehnice pentru utilizarea NCTS sunt reglementate de Ordinul Vicepreşedintelui ANAF nr. 1614/2009 privind accesul agenţilor economici la Noul Sistem Computerizat de Tranzit (NCTS) - componenta NCTS/T1/T2 şi Ordinul Vicepreşedintelui ANAF nr. 1615/2009 privind accesul agenţilor economici la Noul Sistem Computerizat de Tranzit (NCTS) – componenta NCTS/TIR.
7. Help Desk NCTS.
La nivelul fiecarei administratii vamale nationale a fost creata o structura de Help Desk în vederea accordării de asistenţă de specialitate. Pentru România, structura de Helpdesk NCTS este punct de contact unic pentru Helpdesk-ul Central - HDC al DGTAXUD din cadrul Comisiei Europene şi este constituit în cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV). Sarcinile specifice pe care trebuie să le îndeplinească structura de Helpdesk, sunt în special cea de menţinere a unei permanente legături cu structurile similare din tările semnatare cât şi acordarea de asistenţă atât agenţilor economici cât şi lucrătorilor vamali implicaţi în utilizarea acestui sistem în cadrul orelor de lucru ale ANV.
Contact:
e-mail nctshelpdesk@customs.ro
tel./fax +4021/310.27.78
Program de lucru: luni - joi, 08.30 - 17.00; vineri: 08,30 - 14.30