01.05.2025

Substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, nedeclarate, descoperite în bagajul unui cetățean străin

În data de 30 aprilie 2025, în jurul orei 17:30, la intrarea în țară, s-a prezentat un autoturism înmatriculat în România, având ca pasager un cetățean din Bangladesh, în vârstă de 23 de ani.

În urma controlului vamal efectuat, în bagajul acestuia au fost descoperite, nedeclarate, următoarele produse farmaceutice:

  • 370 de tablete RIVOTRIL 0,5 mg, având ca substanță activă Clonazepam;

  • 364 de tablete AMILIN PLUS, având ca substanță activă Clordiazepoxide 5 mg.

În urma solicitării de a prezenta documente justificative pentru medicamentele transportate, persoana a declarat că acestea nu îi aparțin și că le transporta la cererea unei persoane din România.

Având în vedere că substanțele Clonazepam și Clordiazepoxide sunt încadrate în prevederile articolului 271 din Legea nr. 86/2006 – Codul Vamal al României, cu modificările și completările ulterioare, privind introducerea în țară, fără drept, de substanțe considerate droguri sau precursori, faptă ce constituie infracțiunea de contrabandă calificată, s-a dispus reținerea bunurilor.

Totodată, au fost sesizate organele de urmărire penală din cadrul Poliției de Frontieră Moravița, în vederea continuării cercetărilor și instrumentării cazului.

 

 

Serviciul relații publice și internaționale

 

 

vezi toate știrile