05.05.2023

Întrevederea conducătorilor administrațiilor vamale din România, Republica Moldova și Ucraina

În data de 05 mai 2023, președintele Autorității Vamale Române, domnul Bogdan-Lari Mihei, directorul Serviciului Vamal al Republicii Moldova, domnul Igor Talmazan, președintele interimar al Serviciul Vamal de Stat al Ucrainei, domnul Serhii Zvyahintsev și Consilierul Strategic Vamal al Misiunii Uniunii Europene de Cosultanță în Ucraina (EUAM), domnul Dorel Fronea, au avut o întrevedere în cadrul căreia a fost semnată Declarația Comună a administrațiilor vamale din Ucraina, România și Republica Moldova privind instituirea Grupului de Lucru Vamal UA – RO – MD. Evenimentul a avut loc la Punctul de Trecere a Frontierei Porubne/Ucraina – Siret/România și a fost organizat sub egida EUAM. Semnarea acestei declarații comune a fost inițiată în urma necesității de a consolida cooperarea transfrontalieră și facilitarea comerțului, precum și de a securiza frontierele, prin implementarea eficientă a culoarelor de solidaritate UE – Ucraina, transpunere eficientă a legislației vamale a UE în legislația vamală ucraineană și moldovenească. „Prin instituirea acestui Grupul de Lucru Vamal Ucraina – România – Republica Moldova, Autoritatea Vamală Română îsi asumă în continuare rolul de pilon principal în cooperarea transfrontalieră în regiune. Crearea acestei platforme regionale de cooperare vamală, cu sprijinul EUAM, constituie un exemplu de bună practică și se bazează pe experiența dobândită în cadrul grupului vamal de lucru româno-ucrainean constituit în urmă cu un aproximativ un an.”, a declarat domnul Bogdan Lari Mihei, preşedintele Autorității Vamale Române. În cadrul aceluiași eveniment, președintele Autorității Vamale Române, domnul Bogdan-Lari Mihei împreună cu președintele interimar al Serviciul Vamal de Stat al Ucrainei, domnul Serhii Zvyahintsev, au semnat Protocolul pentru inițierea unui proiect pilot privind introducerea sistemul de avertizare de urgență la frontiera dintre cele două state.

[ANAF] [ANAF] [ANAF] [ANAF] [ANAF] [ANAF]

04.05.2023

Bunuri contrafăcute în valoare de peste 10.000.000 lei reținute de inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud

În data de 04 mai 2023, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud – Direcția Regională Vamală București au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate în două containere sosit din China pentru două societăți comerciale cu sediul în Ucraina. Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au reținut, din primul container, 1.197 bucăți periferice I.T. diferite mărci , 745 bucăți brățări pentru ceasuri, 4.251 bucăți căști audio pentru telefoane, 20.740 bucăți huse din silicon pentru telefoane, 1.260 bucăți huse din silicon pentru tablete, 960 bucăți ochelari de soare, 3.038 bucăți cabluri pentru transfer date, 3.912 bucăți încărcătoare pentru telefoane mobile, 3.629 bucăți baterii pentru telefoane mobile, 390 bucăți articole îmbrăcăminte din textil, 53 bucăți baterii externe, 1.737 bucăți articole îmbrăcăminte, 2.384 bucăți echipamente pentru fotbal. Din cel de-al doilea container, inspectorii vamali au reținut 3.940 jucării din pluș, 3.800 mașinuțe, 4.850 sfere din plastic și 3.700 jocuri pentru copii. Toate bunurile sunt succeptibile de a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală pentru diferite mărci. Valoarea totală a bunurilor reținute, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 10.130.000 lei.

[ANAF] [ANAF] [ANAF]

03.05.2023

Comunicat de presă

Ca urmare a publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/903 al Comisiei din 2 mai 2023 de introducere a unor măsuri preventive privind anumite produse originare din Ucraina, vă informăm că Autoritatea Vamală Română, prin birourile vamale de frontieră, implementează deja noile prevederi conform cărora, cu excepția executării contractelor semnate înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament, punerea în liberă circulație sau plasarea sub regim de antrepozit vamal, de zonă liberă sau de perfecționare activă a grâului, porumbului, florii-soarelui și rapiței, originare din Ucraina, este permisă numai în alte state membre decât Bulgaria, Polonia, România, Slovacia sau Ungaria. Prin urmare, Autoritatea Vamală Română autorizează în prezent doar procedurile vamale de tranzit pentru aceste produse către un alt stat membru în afara celor cinci sau către țări sau teritorii terțe. Menționăm că noile reglementări se aplică în toate statele membre până la data de 5 iunie 2023. Vă asigurăm totodată că în cadrul efortului depus la nivelul Uniunii Europene și a statelor membre pentru sprijinirea Ucrainei în accesul produselor sale cerealiere pe piața mondială, Autoritatea Vamală Română ia în continuare măsuri pentru fluidizarea traficului de mărfuri aflate în tranzit, asigurând totodată un echilibru de tratament pentru toți operatorii economici care trec frontiera.

27.04.2023

Președintele Autorității Vamale Române participă la conferința „Săptămâna Vămii din Corea 2023”

În perioada 26 – 28 aprilie 2023, președintele Autorității Vamale Române, dl. Bogdan – Lari Mihei participă la conferința intitulată „Săptămâna Vămii din Corea 2023”, organizată de Serviciul Vamal al Republicii Coreea. Evenimentul, cu tema „Cooperarea vamală globală și vama digitală”, reunește factorii de decizie cei mai importanți ai autorităților vamale mondiale, organizațiilor internaționale și diferitelor părți interesate, pentru a împărtăși cele mai bune practici și a discuta problemele de interes comun, cum ar fi comerțul electronic, progresele tehnologice și schimbul de informații vamale. „Suntem prezenți aici, la Seul, reprezentanți ai administrațiilor vamale din 75 de țări și este o oportunitate excelentă pentru a face schimb de opinii și bune practici cu privire la provocările actuale, precum și de a avea discuții bilaterale referitoare la problemele globale, politicile și experiențele naționale, atât între noi cât și cu mediul de afaceri. Deja am discutat cu reprezentanții companiei „Samsung Engineering” care au fost foarte deschiși în a vizita Autoritatea Vamală Română și a ne sprijini în eforturile de dezvoltare a unui centru național de analiză imagistică. Totodată, am avut o întrevedere cu conducerea Serviciului Vamal din Israel și sunt încrezător că parteneriatul dintre cele două administrații vamale va fi continua să fie unul foarte benefic atât pentru cetățenii cât și pentru comerțul ambelor țări. În plus, participarea la expoziția de tehnologii inovatoare vamale organizată de Serviciul Vamal sud-corean, ne-a oferit posibilitatea de a ne informa cu privire la noi soluții de sistem, instrumente de supraveghere și inspecție și inteligență artifcială, tehnologii pe care le-am putea adopta treptat și în strategia de dezvoltare a vămii române.”, a declarat președintele Autorității Vamale Române, dl. Bogdan – Lari Mihei.

[ANAF] [ANAF] [ANAF]

26.04.2023

Precizare de presă

Ca urmare a informațiilor apărute în mass-media referitoare la reținerea de către Direcția Națională Anticorupție a domnului Dinu-Octavian Nicolescu, directorul Direcției buget și contabilitate din cadrul Autorității Vamale Române, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, subliniem că, la data faptei, acesta nu era angajat în cadrul Autorității Vamale Române.

Pentru a nu se crea confuzii în rândul opiniei publice, reiterăm că faptele de care respectivul funcționar public este suspectat, nu au legătură cu activitatea desfășurată în cadrul Autorității Vamale Române.

Autoritatea Vamală Română a oferit și va oferi sprijin permanent organelor de cercetare penală și va lua măsurile legale ce se impun cu privire la raportul de serviciu al funcționarului public în cauză.

Pentru a evita dezinformarea, vă rugăm să vă informați doar din surse oficiale (https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=12041).  

24.04.2023

Decizia nr. 2023/829 a Comisiei Europene din 17 aprilie 2023

Vă informăm că în data de 19 aprilie 2023 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 104, seria L, a fost publicată Decizia nr. 2023/829 a Comisiei Europene din 17 aprilie 2023 privind scutirea de taxe la import și scutirea de TVA la importuri, acordate pentru bunuri destinate distribuirii sau punerii la dispoziție cu titlu gratuit persoanelor care fug de agresiunea militară din Ucraina și persoanelor aflate în dificultate în Ucraina. Potrivit Deciziei (UE) nr. 2023/829 acordarea facilităților pentru bunuri destinate distribuirii sau punerii la dispoziția cu titlu gratuit persoanelor care fug din calea războiului din Ucraina și persoanelor aflate în dificultate în Ucraina se aplică de la 01 ianuarie 2023 până la 31 decembrie 2023. Menționăm că Decizia nr. 2023/829 a Comisiei Europene din 17 aprilie 2023 poate fi accesată pe site-ul oficial al Uniunii Europene la următorul link: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32023D0829&from=EN

20.04.2023

Șase tone tutun de narghilea confiscate de către inspectorii vamali

În luna aprilie 2023, în scopul combaterii fraudei și pentru a preveni activitățile comerciale ilegale, Autoritatea Vamală Română a inițiat o activitate de analiză de risc în cooperare cu Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) pentru un transport de tutun de narghilea, aflat în tranzit pe teritoriul României. Tranzitul a fost deschis la Biroul Vamal de Frontieră Otopeni și era destinat unei firme din Ucraina. În consecință, în data de 19 aprilie 2023, inspectorii vamali s-au deplasat la Biroul Vamal de Frontieră Siret unde au identificat mijlocul de transport, respectiv un ansamblu rutier, format din microbuz și remorcă, înmatriculat în Ucraina. Șoferul, un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, se prezentase pe sensul de ieșire din România, transportând conform documentelor vamale 600 de baxuri cu tutun pentru narghilea, mai exact 6.000 de kg. Astfel, inspectorii vamali împreună cu polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au efectuat controlul documentelor și mărfurilor aflate în mijlocul de transport în cauză, care se afla parcat în zona de supraveghere vamală, fiind identificate 600 baxuri cu tutun de narghilea marca DAIM, origine Turcia, în cantitate totală de 6.000 kg. Valoare mărfurilor menționată în factura însoțitoare era de 117.000 USD. Menționăm că în acest caz acciza aferentă celor șase tone de tutun de narghilea este în cuantum de 3.000.000 lei. Ca urmare a verificărilor suplimentare efectuate de către Autoritatea Vamală Română în cooperare cu Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), s-a constatat că firma destinatară era inactivă fiscal, întrunindu-se astfel elementele constitutive al infracțiunii de prezentare de documente falsificate la autoritatea vamală, prevăzute la art. 273 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal a României. Cele șase tone de tutun de narghilea care fac obiectul încălcării reglementărilor vamale în vigoare au fost reținute de către Autoritatea Vamală Română, și au fost predate, împreună cu ansamblul auto în care erau transportate, SPF Siret - ITPF Sighet pentru continuarea cercetărilor.

 

[ANAF] [ANAF]